ziua dorului

Zicea așa: "Dacă ți-e dor de cineva, spune-i.". Acum, există și pentru mine o zi când, în sfârșit, pot să[-ți] spun că mi-e dor. Uite-așa, simplu:

   Mi-e dor de întunericul liniștit al nopții când e lumină și de lumină atunci când se aprind lămpile în casele vecine. Mi-e dor să ascult marea și să privesc în voie, de pe nisip, orizontul. Mi-e dor de Cer și de adâncuri, de ploaie, de frica de fulger și de mirosul părului tău udat de furtun.

   Mi-e dor de joacă, de bunica și de plăcintele cele mai bune. Mi-e dor să nu pot ajunge la chiuvetă ca să-mi spăl mâinile. Mi-e dor să-mi văd părinții ca înainte. Mi-e dor să plâng și apoi să uit. Uneori, mi-e dor de mine.

   Îmi e foarte dor de mâinile tale și mi-e dor să ne privim. Mi-e dor să pot să-ți citesc gândurile sau să-ți vorbesc. Mi-e dor de timp și mi-e dor să mai fim. Și de cămașa în carouri tot mi-e dor...De geamul lat și de sunetul roților de automobil...De câteva dimineți... 

   Mi-e dor să pot înțelege, dar mi-e și mai dor de sens. Mi-e dor de verde, de litere și de dorință. În fiecare zi mi-e dor să cânt. Mi-e dor de un loc necunoscut, de oameni și de vise. 

   Nu știu de ce anume îmi va fi dor mâine, nici poimâine, nici peste ani... Nu știu nici când va înceta, dar știu sigur că mi-e cel mai "dor să pot să nu-mi mai fie dor [de tine]".

   

încă mai e timp

03:55. Rochia-i strânsă pe corp răspândește un miros accentuat de mâini bărbătești, îmbibate puternic cu un parfum tăios. În jur e întuneric și luminile autostrăzii se grăbesc o dată cu luna mică, de un alb murdar, contrastant cu cerul.

   Amintirea orelor lungi petrecute în cercul elitei îi provoacă o stare de agresivitate involuntară. Accelerează fără să-și dea seama și-și desface părul greu, prins nefiresc la spate. Se simte acoperită de un strat de noroi inexistent, care îi intră fără voie pe sub unghii, în piele, pătrunzând apoi cu un sunet respingăror în interior. Îi e silă de sine și de ceea ce acceptă să fie. Incapacitatea de a renunța la toxic o obosește și o dezgustă deopotrivă. Scheme, tipare, modele, reguli. Formule perfecte și elixire efemere.

  Ar vrea să-și scoată maștile, să se izoleze, să schimbe lăcata și să arunce cheia, dar ar risca prea multe, generând o ruptură prea mare și dureroasă. Simte că își complică existența, neștiind cum și de ce.

   04:27  Trage ușor pe dreapta și se oprește. Își duce încet degetele lungi la ochii însoțiți de cearcăne întunecate și îi apasă din obișnuință. Iese și scoate mașinal cheile. Descuie ușa, aruncând nepăsător pantofii incomozi cu tocul prea înalt. Își scoate cu repulsie orice urmă de țesătură de pe corp, deschide robinetul și simte cum picăturile fierbinți de apă îi spală corpul și urmele serii dominate de Superclasă.

   Încă mai e timp...