Dragă Tu,
Cosmicule, îndepărtatule, inexplicabilule.
Nu te voi întreba cum te simți. În schimb, spune-mi ce. Zi-mi ce-ți trece acum prin gând. Povestește-mi orice fleac. N-am mai vorbit demult. Nici pe viu, nici pe vis.
Te simt oarecum obosit. Spune-mi, ai obosit? Și eu. Și eu - ce? Și eu am ce ai și tu. Mi-ai spus, odată, că pot să te întreb orice. Vreau să te întreb ceva ce nu te-a mai întrebat nimeni, dar gândurile se coagulează într-un nimic incoerent. Insist atât de mult și poate nu ar trebui să trag atât de tare. Zi-mi dacă te plictisesc...
Te-aș întreba simplu: cine ești? Poate, dacă înțeleg cine ești tu, voi înțelege cine sunt. Te-aș întreba: la ce te gândești - la ce te-ai gândit azi - înainte de somn. Poate, dacă mă plimb prin mintea ta, prin cuvintele tale, voi înțelege schema gândului meu. Te-aș întreba: ce e al tău? Poate, dacă aș ști ce e al tău, voi dobândi claritatea lucrurilor pe care nu le pot avea. Te-aș întreba de unde vii, ca să înțeleg încotro să merg. Te-aș întreba ce mai asculți, ca să tac. Te-aș întreba cum vorbești cu cei pe care îi iubești, ca să-mi dau seama. Te-aș întreba cum simți că e potrivit, ca să știu ce am fost. Te-aș întreba ce joci, ca să știu cine poți fi. Te-aș întreba ce-ți place, ca să știu ce - nu.
Cum dormi când plouă?
Când îți place marea cel mai mult?
Ai intrat vreodată în mare în pielea goală, într-o noapte cu lună?
Cum a fost?
Când a încetat să-ți fie frică de întuneric?
Cât timp trăiește un melc fără cochilie?
Dar omul?
Ce cuvânt spui cel mai des?
Balenele dorm vreodată?
Cât timp îți poți ține respirația sub apă?
Cum e să fii vagabond?
Cum arată lumina prin pleoapele tale?
Te-aș întreba de dor, dar... Nu toate întrebările își au rostul.
