Foaie care nu te poate recrea din cerneală. Și nici din toate răsăriturile pe care le-a cunoscut născându-se. Foaie pe care renunț atâta oara, câte valuri s-au spart de malul meu. Foaie care îndură fiecare gând, încăpățânat să se reverse. Foaie murdărită de dor și orgolii. Foaie străpunsă de neapartenență. Foaie care nu poate vorbi. Și e mai bine așa. Foaie galbenă. Foaie fără sens. Foaie cu sens. Foaie cu miros de flori uscate și degete tremurânde, ude de emoție.
Vis. Friguri. Rece. Piele, brațe, răsuflări întrerupte de buze și stofe. Toate cu noi. Toate absente. Foaie care rabdă. Degetele tale înghețate în buzunarul meu. Ochi căprui. Ochii mei. Numele tău pe retină. Apă pe scurte. Râsete curate. Papuci stropiți de șoferi grăbiți. Înjurături la cronometru. Păr amestecat cu ploaie. Foaie. Ierburi în cană. Gust de lămâie. Senzație de tutun. Ciorapii tăi. Iarnă în Cernăuți. Tu, visând la Paris. Eu, visând la noi, oriunde. Niciodată.
Taxi aglomerat de tăceri. Pseudoacasă. "O să treacă." Pernă. "Hai să dormim, micu'." "Da, ai dreptate."
Poate o să te visez iar. Și într-o zi va fi bine. Timp potrivit. Că tu și așa ești. Auzi? Promite-mi că n-o să renunți la ce ține și o să-ți fiu umbră. Alunecă. Foaie.
