dimineață de decembrie

Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci când îți plimbai liniștit degetele pe spatele meu gol intr-o noapte răcoroasă de vară departe de casă. Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci când m-ai vazut prima dată prăbușindu-mă pe podea, iar din ochi îmi curgeau oceane. Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci când aveam părul ud și sărat, iar tu mă priveai cu o sete nerostită de pe nisipul fierbinte. Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci cand inspiram amândoi aceeași pasiune și expiram același extaz într-o cameră plină de fum gros și miros de lemn vechi, impregnat puternic în pereți. Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci iarna. Spune-mi că o să mă mai iubești ca și atunci când sângele tău devenea alcool, iar mâinile-ți mă căutau nervos. Spune-mi că o să mă iubești. Atât spune-mi.

unui părinte

 Nu încerca să-ți pui în funcțiune visele, atribuindui-le copilului tău. N-o să reușești să obții nimic valoros. Ba mai mult, riști să strici mașinăria iubirii dintre voi cu o vorbă. Vei descoperi cu timpul că stricăciunile sunt ireparabile. Ascultă gesturile și privește visele copilului tău, oricât ar fi ele de imposibile pentru tine. Obișnuiește-te cu ideea că nu-ți va fi ușor să te conformezi. Știi că riscă să ardă, iar tu, bineînțeles, nu-[ț]i dorești asta. Știi că lumea e o junglă, care nu acceptă himere, dar privește-l pentru o clipă: vezi acea scânteie din ochii lui? Vezi nebunia, frumusețea sălbatică și speranța? Dacă reușește?!

 Îndrumă-l. Sprijină-l. Încurajează-l. Copilul tău are nevoie de tine, chiar daca uneori încearcă să-ți demonstreze inversul. Nu renunța la el chiar atunci când tot ce își dorește e un gând bun de la cel mai drag om.

 Adu-ți aminte de tine când visai la fel de înflăcărat ca și el, iar părinții îți repetau să-ți vezi de treaba ta. Acum fii sincer cu tine: Ai devenit ce ți-ai dorit? Ești fericit? Poate asta ar trebui să te pună pe gânduri. Nu-ți lăsa copilul să devină victima "profesiei la modă". Nu-i sfâșia geniul. Spune-i mai des "te iubesc" și "voi fi alături de orice gând al tău" oricând ai ocazia. 

 Doar atunci vei descoperi, poate cu uimire, câtă dragoste are, de fapt, să[-ți] dăruiască copilul tău. 

gând prăfuit

 Plouă... și-i tremură un deget de la mâna stângă. Poate e de vina cafeaua, pe care, cu ceva timp în urmă, a început s-o bea în exces. De cele mai multe ori își spune că ăsta-i motivul. De cele mai multe ori, însă, se amăgește, inconștientizând, de fapt, că se aruncă în groapa de gunoi a sentimentelor de bună voie, care se umple până la refuz de fiecare dată când cineva, în treacăt, mai aruncă o emoție uzată acolo. Uneori, macină gândurile ca pe niște grăunți de grâu, încercând să perceapă valul de anxietate care se prăbușește în milioane de ploi în interioru-i, electrizându-i pielea. Alteori, ucide cu sânge rece orice idee care ar putea declanșa furtuna.

 Știe că are nevoie de o schimbare. O schimbare cât mai rapidă, pentru că timpul nu stă în loc pentru nimeni, ci crește în urma-i în cantități gigantice, inimaginabile. Sentimentul suprasaturării devine alarmant și mult prea voluminos pentru locul lui obișnuit, rezervat intr-un colț de suflet. 

 Se vrea înapoi, cu lumină, cu sete de viață, cu tot ce i-a aparținut înainte. Își dorește libertatea. Nu cea pe care o jinduiesc toți, ci una care o va pustii măcar puțin. Una care îi va absorbi frământările ca un burete.

 Hotărăște sa facă un pact cu sine, trage adânc aer în plămâni, puterea devine copleșitoare, și...! 

 Pentru o clipă aude un sunet surd în tâmplă. Inima i-a tremurat din nou.

dialog

- Ce ai, mă?

- M-am îmbolnăvit, se pare...

- Iar?! De ce?

- De toamnă.

- Absurd, nu se poate. Iar născocești aiureli.

- Ba nu! Uite! Deschide fereastra. Respiră adânc și scufundă-te în aer.

- Au! Acolo, în piept...

- Vezi, acum te-ai convins?

un vis

Golul. Te trezești cu el, confuz de propria-ți conștiință. Ești prezent, dar nu ești aici. Cerul contribuie la irealitatea trăirilor tale, azi are culoarea prafului gros. Azi urletul amintirilor pătrunde o dată cu sângele în țesuturi. Mișcări greoaie, un trup inert, de dimineață de octombrie. Mușchii se opun anesteziați firescului. Deodată, te străfulgeră un gând și îți îndrepți privirea în direcția pumnului, care se desface ușor în palmă. Îți plimbi o clipă degetele mirate pe piele. Da... iar a fost el, visul. Îl simți prea adevărat și nu te miră ceea ce constați. Ți s-a mai întâmplat de multe ori, dar te tot împiedici de propriul eu, din obișnuință. Nu mai vrei să știi de ce. Ai renunțat de mult să-ți mai injectezi speranța. Faci o mișcare bruscă și te arunci dezgustat în rutină.