M-am săturat să declar variabile, când tot ce avem de fapt e incertitudinea. M-ați învățat să fac totul la fix. Mi-ați impus scheme, pentru că "așa e corect". Am început să aud pașii secundelor și moleculele izbindu-se de pereții inimii. Mi-ați demonstrat de mii de ori inutilul și m-ați scuipat grețos cu definiții, când nici măcar liniștea nu (v-)o puteți defini.
Vă dau un sfat: nu mai săpați în Dumnezeu! N-o să ajungeți să smulgeți niciodată, auziți?!, niciodată, nici măcar un fir din ghemul Nemuririi ca să-l puteți trece prin niște calcule grotești pentru a vă alimenta orgoliul. Încetați să tot dați explicații. Chiar nu vedeți că împietriți?! Ba mai mult, îi paralizați și pe cei care mai au ceva de spus. Îi desfigurați. Pierdeți genii care nu mai ajung să simtă. Apăsați-vă stop-ul și respirați, doamne, o dată!
Noi nu suntem mașini în așteptarea unui programator dement. Noi suntem vii și mâncăm iubire. Ni se face dor și iertăm. Da, suntem apă și materie, dar mai purtăm în noi și durerea. Exact, ca pe o apendicită. Generăm explozii, dar jinduim echilibrul. Unii dintre noi, cei mai puțini, sunt robi și creatori într-un singur corp, care nu vă vorbesc pe înțeles, însă...
Suntem oameni. Lăsați-ne să fim oameni și să învățăm în voie fericirea.
