Ai ochii frumoși,
Privirea ți-e dorință
ca de copil.
Nu sunt atentă.
Ce-mi spui nu contează,
deși pare sincer.
Așa că ia mâna
de data asta, te rog
mai subtil.
Nu mă atinge.
Nici măcar cu gândul -
îl simt.
Azi
de vină e vinul
că arunc prea ușor cuvinte
în care vâjâie
vânt.
Nimic
nu vreau de la tine.
Îți zâmbesc să nu mă aud.
De ce-mi trece prin minte
acum
dacă știi ce înseamnă-n pictură
un nud
bun?
Cât de naiv
pari de la distanță.
Aș vrea să te vezi
prin ochi căprui
ce visează ochi verzi -
timp oprit în statui.
Undeva
O voce-mi șoptește:
Inima ta
a obosit să o dezbraci
în fața oricui.
Îi spun:
Chiar dacă o văd ei,
ce-a văzut el nu îi e dat să vadă
nimănui.
Încă zâmbesc?
Ce caut aici?
Cine e puștiul din fața mea?
Ah, da.
E cel
ale cărui atingeri zbiară grotesc:
"Aleasa e ea!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu