tu

 Stăteam în fața ta și tremuram mut când mi-ai prins mâna. Era o oră atât de adâncă, încât nu părea reală, ca și prezența ta, de altfel. "Am așteptat mult noaptea asta", mi-ai spus tu. Am jucat un teatru impecabil. Ne-am mințit frumos.

  Picăturile șiroiau singure și fierbinți, oricât de mult nu m-ai fi implorat să mă opresc. Atunci, în bucătăria ta n-am fost eu. Am fost ceva mai mult pe care nu l-a mai văzut nimeni până acum. M-ai văzut numai tu. Dar cine ești? De unde vii și cum ai reușit să mă dai peste cap? Încă nu cred că a fost adevărat. M-am trezit în patul tău dimineața și noaptea te-am respirat in prag.

  "Spune-mi, ai fi plâns acum, la 4 dimineața, dacă nu mă știai?"..."Nu"...Ochii tăi erau hipnotici. La intervale neregulate mă pierdeam în ei și apoi nu mai știam unde să fug să nu-i mai privesc. Mă răvășești până la refuz. Ești înnebunitor de frumos. Mă tulburi. Da. Tu nu ești de pe lumea asta. Tu nu ești pământean.

  "Eu nu mai pot simți." Nu te cred! Nu te cred, am țipat eu fără să mă auzi. Poate pentru asta te iubesc: pentru întuneric. "Nu poți cere de la oameni ce nu-ți pot da." Știu asta prea bine, dragul meu, dar, spune-mi, ce să fac cu mine dacă te văd mâine? Cum să nu vreau să-ți ating pielea? Cum să rămân intactă?

  "Am renăscut după tine." Și eu. "Ai venit de sus atunci când nu mai găseam putere să cred." Nu vreau să mă mai întorc acolo unde am fost. "Nimeni dintre noi nu o vrea." "Îmi dai voie?" Liniște. Haide, de ce mai stai? Tu chiar ai nevoie de un răspuns? Nu mă vezi acum? Nu vezi? De ce să mai întrebi ceva, răspunsul căruia îl știi demult. Și totuși liniște. "Eu nu sunt ce crezi tu. Când mă privesc în oglindă tot ce sunt e un gol." 

Nu. Eu te văd din stele, despre care oamenii au uitat demult. Tu vii de-acolo. "Chiar dacă te văd în vis cum lăcrimezi și suspini... Chiar dacă simt cum ne ținem înnebuniți de mâini...Am fost atât de prost să scriu despre un om pe care l-am iubit alături de unul care mă iubește... Doamne!" Știi, ți-am simțit respirația pe gât. Ardea. Ardea în milioane de flăcări. Imploram să stingi durerea aceea chinuitoare cu buzele. "Mi-a fost greu să nu..." Doamne, cât te iubesc! Cum m-aș putea abandona acum? N-aș mai fi eu niciodată. "Nu-ți cer asta. Accept-O ca parte din tine. Înseamnă că ești vie." Dar tu nu poți vedea nimic mâine. "Acum e tot ce avem." Nu asta am vrut să spun.

  "Te țineam în brațe și am simțit căldură." Aș fi vrut să mor. Acolo, în fața ușii tale, odată cu explozia aceea. Să mor în eternitatea ta. Să mă transform în sângele tău și să-ți spăl inima cu fiecare pulsație. Să fiu arta ta. Aș fi vrut să-ți văd celălalt întuneric despre care îmi tot vorbești cu înfrigurare. "Nu vreau să-l vezi niciodată. Mi-e frică de ce pot aduce." Pe tine te doare și eu nu pot face nimic. Nimic să poți iubi. Mizerabil sentiment. "Îți promit să te fac fericită. Te rog să-mi dai încrederea." Ți-am dat-o din prima zi. Ai știut din prima zi. Ai văzut totul înainte să știu eu. Ai vrut să eviți glonțul, dar nu poți sta în calea Ei. Ea nu alege. El nu alege. Dar... Spune-mi, ce să fac acum? Să-mi îngrop dragostea în praf de lună? Poate e tot ce mai pot face. N-aș suporta să fiu la treizecidoimi distanță de tine fără să simt. 

  "Ochii tăi..." Nu, ochii tăi! Nefiresc de adânci, nobil-întunecați, covârșitori, infiniți, înspăimântător de cunoscuți! Spune-mi, cum dracu' faci asta? Cum scoți din mine ce n-am mai trăit niciodată? "Eu doar am apăsat butonul."