sticla cu femei

Am ajuns la fundul sticlei tale cu femei.
E plin ochi,
E plin piele
De tine aici.

Am ajuns la fundul sticlei tale cu femei.
O, dar ce tocuri dansează
În jocuri de oază!
Ce leoaice vânează
inima ta.

Am ajuns la fundul sticlei tale cu femei.
Bea-o pe toată
Să dai și de mine odată.

Lasă-mă să șterg urmele
degetelor ei de plastic
de pe paharul tău:
știu că îți place
să bei din sticlă.

Am ajuns la fundul sticlei tale cu femei.
Totuși,
Spune-mi,
Cum fac din triunghi
unghi
nul?
Cum din tine
Îmi dau iubire?

Timpul -
cum îl fac mic
să rămână pitic
să nu crească
flori de mireasă?
Să se oprească.
Cum fac vis
Tot ce-ai scris?

Am ajuns la fundul sticlei tale cu femei.
Haide,
Fă un pas înainte
Să-ți arăt cum se simte.

ești arhitect

Ia-mă de aici.
Minte-mă.
Spune-mi orice
Doar să-mi iei odată cerul:
e prea viu
deasupra capului meu gol
și-al inimii mele, atârnând
ca o mare de mațe.

Întoarce pe dos timpul.
Dezbină-l, fă-l cioburi - să nu mai existe!
Nu pot să-ți mai aud buzele pe fruntea mea.

Minte-mă!
Fă-mă nebună
sau
Fă-mă bine cu o transfuzie de amintiri:
Dă-mi-le pe-ale altcuiva.
Cu ale mele fă ce vrei,
Coșul cu deșeuri medicale e în dreapta ta.

Spune-mi că nu e adevărat
Ce se târăște în măduva, în carnea, în peștera mea.

Construiește un alt turn.
Te pricepi! Ești arhitect!
Fă-mi tu planul casei.
Arată-mi unde închid ușile,
Unde va sta patul în care n-o să mă iubești niciodată
Și tabloul pe care l-am pictat cu vis.
Proiectează-mi scările care n-o să mă ducă nicăieri.
Și măcar o stea pe tavan,
Poate se face lumină.
Mai cu seamă, nu uita fereastra.
Poate mă învață cum se iese.
Poate mă învață cum se aruncă.
Poate mă învață perspectiva
Inversă.

Construiește un alt turn
Cum vrei tu.
Numai să știu că pot pleca de aici
Ca să mă încui
Pe veci
În turnul tău.

constatare

Știi că inima cedează, când nu ți-ai pieptănat părul de două dimineți.
Știi că inima cedează, când alcoolul nu mai e un pretext, e o certitudine.
Știi că inima cedează, când adormi în alt pat decât cel obișnuit în propria casă.
Știi că inima cedează, când în toiul verii ți-e greață.
Știi că inima cedează, când vezi, dar refuzi să.
Știi că inima cedează, când îți tremură mâna și nu o poți aprinde.
Știi că inima cedează, când e patru dimineața.
Știi că inima cedează, când îți spune să iei aer, iar tu iei metamizol.
Știi că inima cedează, când vrei, dar nu ai curaj.
Știi că inima cedează, când ai trei cărți începute pe noptieră.
Știi că inima cedează, când două linguri de cafea devin trei, apoi patru, apoi șase.
Știi că inima cedează, când ești tot timpul între.
Știi că inima cedează, când pielea e plină de semne negândite.
Știi că inima cedează, când aprinzi cu cărbuni, nu cu lemne.
Știi că inima cedează, când muzica taie prea proaspăt.
Știi că inima cedează, când întinzi mâna spre cer și dai de țărână.
Știi că inima cedează.

biserica

Îmi beau cafeaua într-o liniște de biserică. Aș putea urla, dar știi, în biserică nu se urlă. Așa zic ei. În biserică stai smerit în fața liniștii, chiar dacă sunt pictați demoni pe cupolă. 
     În biserica lor am ridicat biserica mea. L-am pus pe Dumnezeu să-ți fie strajă, dar asta nu te oprește să fii cine ești. Stai liniștit, în biserica mea se urlă. Se dansează cu demonii. Se sărută icoanele în alt fel. L-am pus să-ți fie strajă doar pentru că în biserica mea nu exista nimic demn de un Dumnezeu. Fără să-ți faci cruce, acum ai intrat tu.
     Biserica mea e vraiște. E ceară de lumânări negre pe jos. Se aude un clopot care bate ritmul muzicii tale din șase în șase. Cădelnițele împrăștie un miros de tutun ars. Vinul împărtășaniei nu mai e roșu - lasă urme pe pereții vasului. Altarul are arsuri. Dumnezeu nu și-a făcut treaba. Te-a lăsat să-l arzi, dar până la urmă, am vrut să te lase să faci ce vrei. Și acum, uite! Ce spectacol spendid în biserica mea!
     Rănile altarului sunt vii. Se revarsă una în cealaltă, devin un întreg și se divid iar. Se împletesc între ele ca celulele sub un microscop. Își murmură una alteia povești. Râd... Nu le pasă de altar. Nu le pasă de biserica mea. Nu le pasă nici de biserica lor. Rănile triumfă. E momentul lor de glorie. Ca o ciumă, se răspândesc în dreapta, în stânga, pe jos... Devorează ceara. Beau vinul alb al împărtășaniei. Se hrănesc cu tutunul ars. De tine nu se ating, pentru că tu ai un Dumnezeu. Mai ții minte cum i-am zis: "Dumnezeu, de azi îi vei sluji lui. Îți poruncesc să-l iubești ca pe tine însuți. Apără-l de păcatele bisericii mele. În numele timpului, și-al focului, și-al apei. Amin...tiri."
     Rănile altarului ar vrea să te iubească. Văd cum se uită la tine. Se târăsc extaziate pe lespezi ca niște forme primare de viață. Își lasă sângele să curgă. Scot armele cele mai șlefuite. Se poartă în mare fel - ca femeile - , iar tu... tu descarci volți cu ochii. Paralizezi spectacolul lor: le dai și venin și miere. Rănile luptă. Rănile imploră să le dai mai mult. Rănile te cerșesc.
     Rănile altarului ar vrea să te iubească, dar tu ai un Dumnezeu.

cerdacul cu vechituri

când alcoolul din pahar va vorbi 

pentru mine

te voi cânta

abia atunci va fi sincer

abia atunci voi fi singur.

- ce faci? nu te-am mai auzit demult.
- construiesc iluzii -

acum îi știu numele.

ah,

câte am fi putut fi.

dar tu nu ești o fire …

fir-ar!

tu cauți joacă.

îți place.

ești curios ce urmează?

și ea visează…

schimbi regulile

să nu știe nimeni ce răni te dor.

dezgropi încet urmele celor

care au fost înaintea ta.

îți place.

ea tace.

ia-o mai ușor.

las-o mai moale.

nu vezi?

moare.

prefă-te și tu puțin,

cuvântul nu te ajută.

o altă încercare -

o nouă dispută.